Joi seara, în timp ce mă pregăteam mai mult adormită decât trează să ies
din lumea virtuală am mai verificat pentru o ultimă dată secțiunea de
comentarii și am dat peste ceea ce vedeți mai jos.
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar: http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
De curiozitate am intrat pe blogul specificat. Am citit. Am văzut că treaba este adevărată (de obicei nu mai prea cred în astfel de cazuri… am întâlnit destui șarlatani care se folosesc de niște bieți copii iar banii dați prin școli și alte locuri nu ajung în vecii vecilor acolo unde trebuie) și m-am hotărât să scriu și eu despre asta.
Am rămas impresionată, de altfel ca de fiecare dată când citesc câte un astfel de caz. Cuvintele celorlalți bloggeri și ale mamei băiețelului m-au atins cumva. Singurul lucru ce l-am mai putut face a fost să-i trimit un mail mamei cum că voi susține cauza într-un articol ce aveam să-l scriu vineri(ieri). N-am reușit să fac asta ieri și-mi cer scuze față de Mariana. Am fost prea aeriană după tot ceea ce citisem cu o seară în urmă. Nu mă puteam concentra asupra unui text coerent. Nu m-am putut concentra nici măcar asupra propriilor decizii, nu mă puteam concentra asupra a ceea ce spuneam ori făceam. Eram pur și simplu într-o altă lume. Încercam să găsesc un răspuns logic la întrebarea: De ce atâția copii trebuie să sufere încă din prima zi de naștere sau chiar și mult mai târziu? De ce atâția nenorociți precum violatori, criminali și hoți sunt sănătoși și nu-i chinuie nici măcar conștiința?
N-am găsit un răspuns pentru dilema mea, așa că am să vă vorbesc puțin despre Dorinel căci despre el este vorba.
Dorinel s-a născut în urmă cu 4 ani la 28 de săptămâni cu grave probleme la plămâni. Nu putea respira. Astfel mult timp a fost intubat, iar apoi în cele din urmă i s-a pus o mască de oxigen semn că era ceva mai bine. Dorinel lupta pentru un strop de viață, pentru propria viață la doar câteva luni. S-a luptat și a ajuns acasă înconjurat de multă iubire. Iubire ce o putea simți dar nu și vedea pentru că Dorinel nu vede. Însă nici el și nici părinții nu și-au pierdut curajul în lupta cu viața și nedreptățile ei. Astfel, căutând pe internet, au găsit o clinică în SUA - William Beaumont din Detroit. Costul intervenției chirurgicale depășește însă veniturile medii ale unui om de rând, fiind peste posibilitățile părinților: 30.000 de euro.
Eu nu știu cum e să nu vezi și nici nu-mi pot imagina. Eu chiar și atunci când închid ochii văd: văd culori, văd persoane, văd obiecte, îmi derulez în întuneric scenarii și povești. Nu-mi pot închipui cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unor litere așternute pe hârtie sau pe o pagină virtuală de blog. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unui chip luminos. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea munților sub cerul întins sau să nu fi cunoscut vreodată frumusețea imensității cerului. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a te pierde în albastrul cerului pe timp de zi sau cum ar fi fost să nu mă fi pierdut niciodată printre stele noaptea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea florilor de pe întreg Pământul. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a vedea tot ceea ce mă înconjoară cu tot cu imperfecțiunile de rigoare. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată vreo jucărie, nu-mi pot imagina copilăria mea fără ele. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea norilor. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut vreodată zăpada sau fulgul de nea ce mi se topește în mână. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată valurile mării sau marea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunocut vreodată frumusețea de a vedea pur și simplu.
În urma celor de mai sus, eu zic să încercăm să-i dăm totuși șansa lui Dorinel de a vedea și de a cunoaște într-o zi toate frumusețile Pământului. Astfel prin intermediul meu, al altor bloggeri și al unor ziare de prestigiu, familia Tilică apelează la toți cei ce văd aceste postări/mesaje să le acorde un mic ajutor fie prin distribuirea postărilor sau scrierea altor postări pe blogurile/siteurile lor fie donând o sumă cât de mică în unul din conturile de mai jos deschise la BCR pe numele mamei Mariana Tilică:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002
Pentru mai multe detalii puteți contacta familia la numărul de telefon 0726.453.127, pe mail la adresa tilicamariana@yahoo.com și pe blog la http://dorintilica.blogspot.ro/.
***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar: http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
De curiozitate am intrat pe blogul specificat. Am citit. Am văzut că treaba este adevărată (de obicei nu mai prea cred în astfel de cazuri… am întâlnit destui șarlatani care se folosesc de niște bieți copii iar banii dați prin școli și alte locuri nu ajung în vecii vecilor acolo unde trebuie) și m-am hotărât să scriu și eu despre asta.
Am rămas impresionată, de altfel ca de fiecare dată când citesc câte un astfel de caz. Cuvintele celorlalți bloggeri și ale mamei băiețelului m-au atins cumva. Singurul lucru ce l-am mai putut face a fost să-i trimit un mail mamei cum că voi susține cauza într-un articol ce aveam să-l scriu vineri(ieri). N-am reușit să fac asta ieri și-mi cer scuze față de Mariana. Am fost prea aeriană după tot ceea ce citisem cu o seară în urmă. Nu mă puteam concentra asupra unui text coerent. Nu m-am putut concentra nici măcar asupra propriilor decizii, nu mă puteam concentra asupra a ceea ce spuneam ori făceam. Eram pur și simplu într-o altă lume. Încercam să găsesc un răspuns logic la întrebarea: De ce atâția copii trebuie să sufere încă din prima zi de naștere sau chiar și mult mai târziu? De ce atâția nenorociți precum violatori, criminali și hoți sunt sănătoși și nu-i chinuie nici măcar conștiința?
N-am găsit un răspuns pentru dilema mea, așa că am să vă vorbesc puțin despre Dorinel căci despre el este vorba.
Dorinel s-a născut în urmă cu 4 ani la 28 de săptămâni cu grave probleme la plămâni. Nu putea respira. Astfel mult timp a fost intubat, iar apoi în cele din urmă i s-a pus o mască de oxigen semn că era ceva mai bine. Dorinel lupta pentru un strop de viață, pentru propria viață la doar câteva luni. S-a luptat și a ajuns acasă înconjurat de multă iubire. Iubire ce o putea simți dar nu și vedea pentru că Dorinel nu vede. Însă nici el și nici părinții nu și-au pierdut curajul în lupta cu viața și nedreptățile ei. Astfel, căutând pe internet, au găsit o clinică în SUA - William Beaumont din Detroit. Costul intervenției chirurgicale depășește însă veniturile medii ale unui om de rând, fiind peste posibilitățile părinților: 30.000 de euro.
Eu nu știu cum e să nu vezi și nici nu-mi pot imagina. Eu chiar și atunci când închid ochii văd: văd culori, văd persoane, văd obiecte, îmi derulez în întuneric scenarii și povești. Nu-mi pot închipui cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unor litere așternute pe hârtie sau pe o pagină virtuală de blog. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unui chip luminos. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea munților sub cerul întins sau să nu fi cunoscut vreodată frumusețea imensității cerului. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a te pierde în albastrul cerului pe timp de zi sau cum ar fi fost să nu mă fi pierdut niciodată printre stele noaptea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea florilor de pe întreg Pământul. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a vedea tot ceea ce mă înconjoară cu tot cu imperfecțiunile de rigoare. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată vreo jucărie, nu-mi pot imagina copilăria mea fără ele. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea norilor. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut vreodată zăpada sau fulgul de nea ce mi se topește în mână. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată valurile mării sau marea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunocut vreodată frumusețea de a vedea pur și simplu.
În urma celor de mai sus, eu zic să încercăm să-i dăm totuși șansa lui Dorinel de a vedea și de a cunoaște într-o zi toate frumusețile Pământului. Astfel prin intermediul meu, al altor bloggeri și al unor ziare de prestigiu, familia Tilică apelează la toți cei ce văd aceste postări/mesaje să le acorde un mic ajutor fie prin distribuirea postărilor sau scrierea altor postări pe blogurile/siteurile lor fie donând o sumă cât de mică în unul din conturile de mai jos deschise la BCR pe numele mamei Mariana Tilică:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002
Pentru mai multe detalii puteți contacta familia la numărul de telefon 0726.453.127, pe mail la adresa tilicamariana@yahoo.com și pe blog la http://dorintilica.blogspot.ro/.
***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu