Oferă-i lui Dorinel șansa de a vedea lumina zilei!

Ii multumim din suflet pentru dragostea si sprijinul acordat!

 

Astăzi, prin intermediul blogului, făcând abstracție de toate articolele mele cu opinii despre fel și fel de lucruri, voi scrie un articol prin care încerc să ofer o mică șansă unui băiețel pentru a vedea lumina zilei. Numai prin scrierea de articole, distribuirea mesajelor prin intermediul platformelor sociale s-ar face cunoscut acest caz, așa că îndemn bloggerii să lase deoparte toate articolele și să scrie și ei un articol cu privire la acest caz, care pe mine mă emoționează destul de mult...

Acum câteva săptămâni am scris un articol privind astfel de cazuri, cu oameni care te opresc la colț de stradă spunând că ar fi frumos să ajuți cu un bănuț pentru nu știu ce caz. Însă, simplul fapt că unii bloggeri au scris despre acest caz, m-a făcut să cred că acest lucru chiar se întâmplă și chiar îmi pare rău că se întâmplă...

Să vezi lumina zilei e cel mai important lucru, să vezi ceea ce atingi, însă, Dorinel, nu are această șansă...de a vedea lumina zilei. Pentru el, fiecare lucru auzit se transformă doar în imaginație..Nu își poate vedea mama, nu o poate vedea zâmbind, nu își poate vedea prietenii cu care se joacă...pur și simplu, pentru el totul se bazează pe simț...și atât...

Dorinel are doar 4 anișori, e din comuna Hudești, județul Botoșani, și la 6 luni a fost diagnosticat cu retinopatia prematurității, adică o dezlipire totală de retină. Nu știu din ce cauză s-a ajuns să aibă o astfel de boală, cert este că e una foarte gravă și dureroasă pentru suflețelul lui. Singura șansă de a vedea este o intervenție chirurgicală care se va realiza în Statele Unite, la o clinică din Detroit. Au nevoie de 30 de mii de euro, iar în momentul de față s-au strâns doar 2043 euro. Imaginați-vă voi, oamenii care pot vedea lucruri, și care au avut o copilărie mai mult sau mai puțin frumoasă, ce ar fi dacă peste 10-20 de ani, ați încerca să vă reamintiți momentele din copilărie, să relatați cu prietenii și să nu vă aduceți aminte nimic..Ar fi dureros, așa-i? Pentru Dorinel, singurele imagini sunt probabil....visele.

Dacă sunteți buni la suflet și doriți să faceți un lucru bun, distribuiți acest articol, astfel încât, acest caz să fie unul cât mai important în mediul online, sau dacă doriți, puteți dona ( detalii mai jos ). 

Titular cont: Tilica Mariana (mama copilului)

RO68RNCB0579040596800001 - cont LEI

RO41RNCB0579040596800002 - cont EURO

Cod SWIFT: RNCB ROBU

Sucursala Stefan Luchian Botoșani

0231.549.150 - Tilica Mariana

0726.453.127 - mama Tilica Mariana

Mai multe detalii pe blog: http://dorintilica.blogspot.ro/

Sursa:Blogul lui Eddie

Doamna senator Elena Federovici este alaturi de Dorinel

Doamna senator de Botosani:Elena Doina Federovici a publicat pe blogul personal povestea impresionanta a lui Dorinel.Noi ii multumim din suflet pentru sprijinul acordat si de dragostea de care da dovada fata de semenii dumneaei.Articolul il puteti gasi aici

Claudia Oprescu alaturi de Dorinel

De astazi  parca ne simtim mai in siguranta ca vom reusi cu ajutorul oameniilor dragii noua precum:Claudia Oprescu care ni sa alaturat cu o frumoasa postare pe blogul dumneaei.Ii multumim din suflet si o iubim nespus pentru dragostea care ne-o impartaseste si noua.

 Cititi acum cel mai important material pe tema comunicarii scris de mine de cand exista blogul. Fiind inca la inceput de drum, nu am foarte multi vizitatori, dar mizez pe voi sa dati povestea mai departe si sa demonstrati forta extraordinara a comunicarii. Oamenii care comunica eficient pot face minuni si tot ce vreau sa va rog astazi este sa ma ajutati sa comunicam catre cat mai multi oameni un mesaj important.
Inainte de a va vorbi despre mesajul pe care vreau sa-l transmitem, as dori sa va rog sa facem un exercitiu de imaginatie: inchideti ochii. Ganditi-va la cea mai draga amintire a voastra, din copilarie, cu mama. Puteti sa descrieti detalii legate de aceasta amintire? Cu siguranta ca va amintiti privirea mamei, cuvintele pe care vi le-a spus, contextul in care s-a intamplat totul. Vizualizati cu ochii mintii amintirea si zambiti. Va simtiti bine, va face placere sa va amintiti de mama, nu? Cu totii simtim acest lucru. Va puteti imagina, insa, cum v-ati simti daca nu ati fi putut sa o vedeti niciodata pe mama? Daca nu ati fi vazut niciun zambet de-al ei si singurul lucru pe care l-ati fi putut asocia cu ea ar fi fost o voce? Eu nu-mi pot imagina, mi-ar fi imposibil, dar pentru unii copii aceasta e singura lor realitate.
Acesta e si cazul lui Dorinel, un copil de 4 ani, din comuna Hudeşti, județul Botoșani, care sufera de retinopatia prematurităţii, adică dezlipire totală de retină. Copilul a fost diagnosticat cu această boală pe când avea deja şase luni. Singura soluţie pentru ca el sa poata vedea este o intervenţie chirurgicală care se face în Statele Unite ale Americii, în Detroit, la clinica Williams Beaumont. Părinții lui Dorin au nevoie de 30.000 de dolari, iar momentan au reusit sa stranga doar 1400 euro.
Doar noi il putem ajuta pe Dorinel sa vada. Sa spunem povestea lui catre cat mai multi oameni si sa donam folosind datele de mai jos:

Titular cont Tilica Mariana mama copilului
RO68RNCB0579040596800001 -cont Lei 
RO41RNCB0579040596800002cont in EURO

Cod SWIFT:RNCB ROBU
Sucursala Stefan Luchian Botoșani
0231.549.150-Tilica Mariana
0726.453.127-mama Tilica Mariana

Daca doriti sa aflati mai multe despre povestea lui Dorinel, puteti accesa blogul creat pentru el de Asociatia “Salveaza o inima”: http://dorintilica.blogspot.ro/

Va multumesc in numele lui Dorinel si al mamei sale, Mariana!
sursa: Claudia Oprescu

Me&my monkeys alaturi de Dorinel

Zi de zi mă bălăcesc în fericirea siropoasă a universului meu, postez poze cu copiii mei frumoși și sănătoși, povestesc în gura mare oricui e dispus să mă asculte cât de minunat e totul. Și dup-aia, zdrang, mă trezește câte-un lucru la realitate. Ca de exemplu o fotografie la o expoziție, în care parcă am văzut chipul băiatului meu și mi-am imaginat lucruri cumplite. Un simplu exercițiu de imaginație pentru a-mi reaminti care-s lucrurile importante în viață.
Azi dimineață am primit această rugăminte "Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu." Și iarăși, zdrang, realitatea că există mulți copii care au nevoie de ajutor, orice ajutor. Copii ca Dorinel Tilică, un băiat care ar vrea să vadă. Să vadă. Un lucru pe care noi îl facem non-stop de dimineață până seara și nici măcar nu suntem conștienți de el. Un lucru simplu, dar esențial, pe care băiețelul ăsta nu-l poate face. Of!
Știu eu, poate putem face ceva și pentru el... Aveți contacte și conturi, dacă vă simțiți într-o pasă generoasă zilele astea, poate-l ajutați și pe acest băiețel...
sursa:me&my monkeys

Piskhi alaturi de Dorinel

Joi seara, în timp ce mă pregăteam mai mult adormită decât trează să ies din lumea virtuală am mai verificat pentru o ultimă dată secțiunea de comentarii și am dat peste ceea ce vedeți mai jos.



Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar: http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com


De curiozitate am intrat pe blogul specificat. Am citit. Am văzut că treaba este adevărată (de obicei nu mai prea cred în astfel de cazuri… am întâlnit destui șarlatani care se folosesc de niște bieți copii iar banii dați prin școli și alte locuri nu ajung în vecii vecilor acolo unde trebuie) și m-am hotărât să scriu și eu despre asta.
Am rămas impresionată, de altfel ca de fiecare dată când citesc câte un astfel de caz. Cuvintele celorlalți bloggeri și ale mamei băiețelului m-au atins cumva. Singurul lucru ce l-am mai putut face a fost să-i trimit un mail mamei cum că voi susține cauza într-un articol ce aveam să-l scriu vineri(ieri). N-am reușit să fac asta ieri și-mi cer scuze față de Mariana. Am fost prea aeriană după tot ceea ce citisem cu o seară în urmă. Nu mă puteam concentra asupra unui text coerent. Nu m-am putut concentra nici măcar asupra propriilor decizii, nu mă puteam concentra asupra a ceea ce spuneam ori făceam. Eram pur și simplu într-o altă lume. Încercam să  găsesc un răspuns logic la întrebarea: De ce atâția copii trebuie să sufere încă din prima zi de naștere sau chiar și mult mai târziu? De ce atâția nenorociți precum violatori, criminali și hoți sunt sănătoși și nu-i chinuie nici măcar conștiința?
N-am găsit un răspuns pentru dilema mea, așa că am să vă vorbesc puțin despre Dorinel căci despre el este vorba.
Dorinel s-a născut în urmă cu 4 ani la 28 de săptămâni cu grave probleme la plămâni. Nu putea respira. Astfel mult timp a fost intubat, iar apoi în cele din urmă i s-a pus o mască de oxigen semn că era ceva mai bine. Dorinel lupta pentru un strop de viață, pentru propria viață la doar câteva luni. S-a luptat și a ajuns acasă înconjurat de multă iubire. Iubire ce o putea simți dar nu și vedea pentru că Dorinel nu vede. Însă nici el și nici părinții nu și-au pierdut curajul în lupta cu viața și nedreptățile ei. Astfel, căutând pe internet, au găsit o clinică în SUA - William Beaumont din Detroit. Costul intervenției chirurgicale depășește însă veniturile medii ale unui om de rând, fiind peste posibilitățile părinților: 30.000 de euro.
Eu nu știu cum e să nu vezi și nici nu-mi pot imagina. Eu chiar și atunci când închid ochii văd: văd culori, văd persoane, văd obiecte, îmi derulez în întuneric scenarii și povești. Nu-mi pot închipui cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unor litere așternute pe hârtie sau pe o pagină virtuală de blog. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea unui chip luminos. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut niciodată frumusețea munților sub cerul întins sau să nu fi cunoscut vreodată frumusețea imensității cerului. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a te pierde în albastrul cerului pe timp de zi sau cum ar fi fost să nu mă fi pierdut niciodată printre stele noaptea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea florilor de pe întreg Pământul. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea de a vedea tot ceea ce mă înconjoară cu tot cu imperfecțiunile de rigoare. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată vreo jucărie, nu-mi pot imagina copilăria mea fără ele. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunoscut frumusețea norilor. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut vreodată zăpada sau fulgul de nea ce mi se topește în mână. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi văzut niciodată valurile mării sau marea. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost să nu fi cunocut vreodată frumusețea de a vedea pur și simplu.
În urma celor de mai sus, eu zic să încercăm să-i dăm totuși șansa lui Dorinel de a vedea și de a cunoaște într-o zi toate frumusețile Pământului. Astfel prin intermediul meu, al altor bloggeri și al unor ziare de prestigiu, familia Tilică apelează la toți cei ce văd aceste postări/mesaje să le acorde un mic ajutor fie prin distribuirea postărilor sau scrierea altor postări pe blogurile/siteurile lor fie donând o sumă cât de mică în unul din conturile de mai jos deschise la BCR pe numele mamei Mariana Tilică:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002
Pentru mai multe detalii puteți contacta familia la numărul de telefon 0726.453.127, pe mail la adresa tilicamariana@yahoo.com și pe blog la http://dorintilica.blogspot.ro/.
***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Let’s help,

Pishky!

 

SURSA:PSHKI

Lumină pentru ochii lui Dorinel!

Ziarul Jurnalul National este alaturi de Dorinel prin prezentarea unui articol impresionant scris de doamna Carmen Preotosoiu.Ii multumim din suflet Doamnei Carmen pentru Dragostea si Intelegerea acordata.Va iubim!

Abia după o lună şi jumătate a putut să îşi ţină pentru prima dată copilul în braţe. Un băieţel mult dorit, după ani de rugăciuni şi de speranţe. Dorinel. La 28 de săptămâni a trebuit să fie adus pe lume. Cântărea pe atunci doar un kilogram şi 200 de grame. Plămânii nu îi erau suficient dezvoltaţi, iar îngrijorarea medicilor nu a dispărut nici măcar după prima noapte petrecută de copil în spital şi căreia a reuşit să-i supravieţuiască. La naştere a primit nota 6 şi cu greu doctorii au putut să-l facă să respire. Imediat, Dorinel a fost intubat şi aşa a rămas multă vreme, până ce furtunaşul a fost înlocuit cu o mască de oxigen. Abia atunci cei doi părinţi, speriaţi şi emoţionaţi, fericiţi şi în acelaşi timp, temători ca nu cumva ceva rău să se mai întâmple, au reuşit să se apropie de el şi să-i mângâie mânuţele. Era o bucăţică de om, care se chinuia să reziste. Să trăiască. Mama arareori putea să-şi stăpânească lacrimile. În timpul acesta corpul firav, extrem de plăpând al copilul, era înţepat peste tot cu ace, era pus la perfuzii, în încercarea disperată a doctorilor de a-l salva. Părinţii îi vorbeau mereu. Doar vocea lor s-a întipărit în mintea băieţelului. Dorin nu vede. Ochii lui mari şi negri sunt lipsiţi de lumină. Diagnosticul a fost pus la numai câteva luni de la naştere. Retinopatie. Iar ritmul de pierdere al vederii era extrem de alert. După trei luni de stat în spital, părinţii şi-au dus acasă băiatul. Pentru mama şi tata, zilele în care au trebuit să se obişnuiască cu ideea că fiul lor nu va vedea niciodată au durut cumplit. Şi-au spus ulterior că nu e drept. Că nu pot renunţa la luptă. Că fiul lor merită toate şansele să vadă. Au început să scotocească pe internet, să se agaţe de fiecare firicel de speranţă. Să cunoască oameni care au trecut prin aceaşi situaţie ca şi ei. Aşa au aflat că în America ar exista o clinică, William Beaumont din Detroit, cu speciliaşti pricepuţi care ar putea să picure viaţă în ochii goi ai fiului lor. Cu o singură condiţie: intervenţia chirurgicală trebuie să se facă cât mai repede. Dorinel are deja 4 ani. Costurile însă, sunt peste putinţa părinţilor lui Dorinel de a le acoperi: 30.000 de euro. Pentru cei care vor să îl ajute pe Dorinel, la BCR, sucursala Ştefan Luchian, Botoşani, pe numele mamei, Tilică Mariana, s-au deschis următoarele conturi:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002
Pentru mai multe detalii, familia Tilică poate fi contactată la numărul  de telefon: 0726.453.127

Sursa:Jurnalul National

Un copil întreabă: cum arată cerul?

Hai să încep cu un truism, ca să mă dau rotund: pentru fiecare, problemele pe care le avem în viață ni se par cele mai importante. Ele ne determină destinul – suferim intens pentru o banalitate pe care o ridicăm de cele mai multe ori la nivel de sfârșit de lume. Puțini sînt cei care știu să trateze un obstacol exact așa cum trebuie: ca pe o problemă care poate apărea natural și care trebuie depășită.
Recunosc că, după șutul în fund primit recent în viața profesională, mi s-a făcut rușine și am plecat capul. Știu, pare paradoxal, dar exact asta am simțit. Și asta pentru că mi-am comparat situația – pe care la un moment dat o defineam drept ”cea mai nasoală prin care am trecut până acum” – cu cea a unei mame care caută o salvare pentru sănătatea pruncului său. ”Asta e cu adevărat o problemă”, mi-am zis.
Îl cheamă Dorinel Tilică și nu știe cum arată tatăl și mama lui. Are retinopatie și își pierde vederea în ritm accelerat. Am primit un mesaj de la mama lui, care mă ruga să-i fac cunoscută povestea. Familia are nevoie de ajutor financiar pentru o operație și caută oameni cu suflet care să-i ajute.
Adevărul e că nu știu să scriu chestii care să impresioneze. Eu am scris ori am editat de când mă știu doar știri. Și nici nu știu să cer ajutor. Prefer să mă descurc singur. Dar copilul acesta, la cei doar patru ani ai săi, chiar are nevoie de ajutor să răspundă la o întrebare simplă: cum arată culoarea cerului? M-a impresionat povestea lui, publicată de părinți pe blogul special creat în acest sens - http://dorintilica.blogspot.ro/

După 3 luni, părinţii mă iau acasă, îmi cunosc surioara, sunt alintat şi răsfăţat deşi, din păcate, nu-i văd chipul mamei,doar o aud. Cumplite au fost acele zile, dar mai cumplit pentru că în jurul meu auzeam doar voci: mami, tata, surioara și multe alte voci.

Știu că mulți sînt sătuli de mesaje umanitare. Tot ce vă rog este să citiți povestea lui Dorinel și apoi să decideți ce faceți. E alegerea fiecăruia.
Cert e că pentru mine nu mai sînt probleme de netrecut. Am învățat o lecție simplă: atât timp cât eu și cei dragi mie sîntem sănătoși, totul se poate rezolva, iar greutățile pot fi depășite cu ușurință.

Mai multe informații și documente doveditoare veți găsi aici:

http://dorintilica.blogspot.ro/

Puteți face donații aici:

Banca Comercială Română, Sucursala Ștefan Luchian Botoșani
RO68RNCB0579040596800001 -cont Lei
RO41RNCB0579040596800002 – cont in EURO
Cod SWIFT: RNCB ROBU
Titular cont Tilica Mariana (mama)
Telefoane (Tilica Mariana): 0231.549.15, 0726.453.127
sursa:Adilabos.ro